De ce apa unor lacuri este extrem de sărată și cum poate deveni mai sărată decât oceanul?

De ce apa unor lacuri este extrem de sărată și cum poate deveni mai sărată decât oceanul?

Apa lacurilor de pe glob poate avea caracteristici foarte diferite, de la limpezimea apei până la concentrația de săruri pe care o conține. Dacă unele lacuri oferă apă dulce și potabilă, altele sunt de-a dreptul sărate, în unele cazuri atingând sau chiar depășind salinitatea oceanelor. Acest fenomen poate genera uimire, mai ales cunoscând faptul că oceanele reprezintă standardul în ceea ce privește apa sărată.

Cu toate acestea, în anumite zone din lume, există lacuri care au ajuns să fie remarcabil de sărate, mult peste ceea ce găsim în mări sau oceane. Aceste lacuri oferă un teren fascinant de studiu pentru geologi, biologi și hidrologi, întrucât procesele din spatele formării lor sunt complexe și încântătoare pentru cei dornici să afle cum funcționează natura la scară mare.

De ce unele lacuri devin sărate?

Salinitatea unui lac depinde de alimentarea cu apă și de felul în care aceasta iese din bazin. Majoritatea lacurilor sărate sunt endoreice, adică nu au scurgere naturală spre râuri sau mări. Apa care intră în aceste lacuri, fie din precipitații, fie din râuri, dizolvă săruri și minerale din sol și le transportă în lac.

Pe măsură ce apa se evaporă, mai ales în climă aridă sau semiaridă, sărurile rămân în urma ei. Procesul continuă de-a lungul a mii, chiar milioane de ani, astfel încât concentrația sării crește. Lacurile cu ieșire spre râu sau ocean nu suferă de această problemă, pentru că apa sărată se scurge mai departe, ducând cu ea și sărurile.

Diferența dintre lacuri sărate și ocean

Oceanele conțin, în medie, aproximativ 35 de grame de sare la litrul de apă. În schimb, lacurile sărate pot atinge niveluri mult mai ridicate, uneori duble sau chiar triple față de ocean. De exemplu, celebra Marea Moartă de la granița dintre Israel și Iordania are o salinitate de peste 300 de grame de sare pe litru, fiind de aproape 10 ori mai sărată decât oceanul.

Această diferență se datorează în mare parte faptului că oceanul are un sistem de circulație globală vast, care uniformizează concentrația sărurilor. Spre deosebire de el, un lac sărat izolat, fără sursă externă de alimentare cu apă dulce și fără ieșire, poate acumula săruri la un nivel mult mai mare, pentru că nu există mecanisme naturale care să le dilueze sau să le transporte în afară.

Cum poate crește concentrația de sare în lacuri?

Procesul principal prin care apa unui lac devine mai sărată decât oceanul este evaporarea. În climate uscate, unde temperaturile sunt ridicate și precipitațiile reduse, pierderea de apă din lac prin evaporare este foarte accentuată. Din moment ce sărurile nu se evaporă odată cu apa, ele rămân și se concentrează pe măsură ce volumul apei scade.

Un alt factor important îl reprezintă aportul de săruri din rocile bazinului lacustru. Dacă râurile care alimentează lacul trec prin zone bogate în minerale soluționabile, acestea vor adăuga cu timpul și mai multă sare în lac. Acumularea progresivă poate duce, în mii sau chiar sute de ani, la salinități extreme, precursori ai lacurilor sărate pe care le știm astăzi.

Exemple celebre de lacuri foarte sărate

Unul dintre cele mai cunoscute exemple este Laguna Caracota din Bolivia, parte din complexul Lacului Salar de Uyuni. Acesta este, de fapt, o vastă întindere de sare, iar în sezonul ploios se transformă într-o oglindă uriașă din apă sărată. Un alt exemplu este Lacul Assal din Djibouti, cu o salinitate ce depășește 340 de grame de sare pe litru, fiind considerat cel mai sărat lac din lume.

Pe continentul european, Marea Moartă și Lacul Ursului din România sunt exemple de lacuri cu salinitate ridicată. În Transilvania, marile lacuri sărate de la Ocna Sibiului, formate prin prăbușirea salinelor surpate, au atins concentrații de sare care nu permit existența peștilor, ci doar a organismelor specializate.

Efectele asupra mediului și vieții

Un lac extrem de sărat schimbă radical ecosistemul local. Aproape nicio specie obișnuită de pește nu poate supraviețui în astfel de condiții, iar flora și fauna specifică trebuie să fie foarte adaptată la un mediu ostil, cu niveluri ridicate de sare. Cele mai multe organisme întâlnite în lacurile sărate sunt bacterii halofile, alge speciale și, uneori, crustacee precum Artemia salina, cunoscută și sub denumirea de creveți de apă sărată.

Deși biodiversitatea este redusă, uneori viața reușește să o ia înaintea condițiilor vitrege prin adaptări spectaculoase. Culorile neobișnuit de vii ale unor lacuri sărate se datorează pigmenților produși de aceste microorganisme care rezistă la concentrații extreme de săruri și radiații.

Lacurile sărate – atracții naturale și resurse importante

Lacurile cu apă sărată au atras dintotdeauna oamenii. Unele dintre ele au proprietăți terapeutice datorită sărurilor minerale, motiv pentru care au devenit destinații de tratament și recreere. Stațiunile balneare de la Lacul Techirghiol sau Lacul Ursu din Sovata sunt renumite pentru nămolurile și apa cu proprietăți de vindecare.

În alte părți ale lumii, sărurile sunt exploatate industrial, fie sub formă de sare de bucătărie, fie pentru extragerea altor minerale valoroase. Salar de Uyuni, de exemplu, este una dintre cele mai mari surse de litiu din lume, metal esențial pentru bateriile moderne.

De varietatea și unicitatea acestor lacuri sărate beneficiază și turismul, peisajele create de aceste întinderi albe și lucioase devenind puncte de atracție pentru fotografi și călători. Chiar dacă nu pot susține viață abundentă, lacurile extrem de sărate rămân unele dintre cele mai surprinzătoare și spectaculoase minuni ale planetei, create încet, de-a lungul timpului, prin acțiunea combinată a apei, sării și soarelui.