În anumite regiuni ale lumii, pământul pare să ardă de la sine. Flăcări care ies direct din sol, uneori constant timp de decenii sau chiar secole, par desprinse dintr-un mit. Fenomenul este cât se poate de real și are o explicație bazată pe condiții geologice precise. Aceste focuri naturale, denumite uneori „focuri eterne” sau „focuri geologice”, sunt rezultatul interacțiunii dintre gazele naturale din subteran și surse de aprindere.
Ce sunt focurile care ies din pământ?
Aceste manifestări spectaculoase sunt flăcări care ard la suprafața solului sau în crăpături ale stâncii. În spatele lor se află un proces subteran complex care implică eliberarea și combustia gazelor, în special metanul. Solul din acele locuri devine, practic, un fitil continuu.
Flăcările pot avea intensitate variabilă, de la mici pâlpâiri vizibile doar noaptea, până la focuri vizibile de la distanță, ce pot arde neîntrerupt ani la rând. Unele se sting și se reaprind în mod natural, în funcție de schimbările în presiunea gazului sau de condițiile atmosferice.
Care sunt cauzele geologice?
Prezența focului la suprafață implică întotdeauna un context geologic favorabil. Pentru ca solul să ia foc în mod natural, trebuie să fie îndeplinite simultan mai multe condiții:
- Există un rezervor de gaz subteran: În cele mai multe cazuri, este vorba de metan, care se formează din descompunerea materiei organice aflate în straturile adânci ale scoarței terestre. Acest gaz se acumulează în buzunare sub presiune.
- Există fisuri sau crăpături în scoarță: Acestea permit gazului să urce spre suprafață. Crăpăturile apar în mod natural în zone tectonice active sau pot fi rezultatul eroziunii și al altor procese geologice.
- Există o sursă de aprindere: Uneori, flăcările apar din cauza fulgerelor, a combustiei spontane, a temperaturii ridicate sau a aprinderii provocate de om. Odată aprins, gazul continuă să ardă cât timp presiunea din adânc îl alimentează.
Interacțiunea dintre acești factori face ca fenomenul să fie rar și, în același timp, spectaculos.
Locuri celebre unde focul iese din sol
Pe glob există câteva regiuni unde aceste focuri sunt bine documentate și atrag turiști curioși. Fiecare are particularități care țin de compoziția geologică locală și de istoria fenomenului.
- Yanar Dag, Azerbaidjan: Numele înseamnă „muntele care arde”. Pe o colină în apropiere de Baku, flăcările izbucnesc dintr-un perete stâncos și ard neîncetat. Zona este bogată în zăcăminte de gaze, iar presiunea constantă menține flacăra aprinsă. Se spune că arde de zeci sau chiar sute de ani.
- Focul etern de la Chestnut Ridge, SUA: În Pennsylvania, un mic foc arde continuu într-o grotă de piatră. Deși pare nesemnificativ, este unul dintre cele mai longevive astfel de focuri din lume. Ce îl face și mai interesant este cantitatea relativ mică de metan prezentă, ceea ce i-a uimit pe cercetători.
- Porta Diavolului din Turkmenistan: Cunoscută sub numele de „Poarta Iadului”, această gaură uriașă, plină cu foc, a apărut accidental în 1971, când geologii sovietici au forat un sit și au eliberat gaz metan. Pentru a preveni o catastrofă, au dat foc gazului, crezând că va arde în câteva zile. Craterul arde de peste 50 de ani.
- Yanartaș, Turcia: Pe coasta sudică a Turciei, lângă Olympos, se află o zonă unde flăcările ies direct din stânci. Zona a fost cunoscută încă din Antichitate, când grecii o asociau cu mituri legate de chimere. Metanul și alți hidrocarburi se infiltrează constant prin crăpăturile din rocă, alimentând flăcările.
De ce nu sunt aceste flăcări stinse?
În mod normal, un foc se stinge dacă nu mai are oxigen sau combustibil. În cazul acestor focuri subterane, alimentarea cu gaz este continuă și, uneori, greu de întrerupt fără riscuri. Chiar dacă s-ar încerca astuparea crăpăturilor, presiunea ar putea crea noi fisuri sau chiar explozie în subteran.
Există situații când autoritățile au preferat să lase focul să ardă, deoarece intervenția ar fi fost costisitoare sau periculoasă. În alte cazuri, aceste locuri au devenit obiective turistice sau chiar locuri de cult.
Legătura cu activitatea tectonică și vulcanică
Focurile care ies din pământ nu trebuie confundate cu activitatea vulcanică. Deși ambele implică interiorul planetei, sursele sunt diferite. Vulcanii eliberează lavă, cenușă și gaze fierbinți provenite din magma topită. În schimb, focurile geologice sunt rezultatul arderii gazelor naturale, de obicei fără manifestări termice atât de intense la suprafață.
Totuși, ele pot apărea în regiuni unde scoarța terestră este sub tensiune tectonică sau unde există falii, ceea ce facilitează eliberarea gazelor. Din acest motiv, astfel de fenomene sunt mai frecvente în zone cu structură geologică activă.
Există pericole pentru oameni?
În general, flăcările geologice sunt stabile și nu se propagă, dar anumite riscuri pot exista în funcție de context:
- Inhalarea gazelor: Dacă zona nu este bine ventilată, gazele care ies din sol pot fi toxice. Metanul este inflamabil, iar în concentrații mari poate deveni periculos.
- Explozie accidentală: În cazul în care acumulările de gaz nu ard la suprafață și se strâng sub pământ, pot apărea explozii dacă sunt perturbate.
- Distrugerea mediului: Arderea constantă eliberează dioxid de carbon și alte substanțe în atmosferă. În unele cazuri, focurile pot afecta vegetația locală.
De aceea, în anumite locuri s-au luat măsuri de izolare sau semnalizare, iar accesul este controlat.
Ce spun studiile științifice?
Cercetările asupra focurilor geologice sunt importante pentru înțelegerea circulației gazelor în scoarța terestră. Geologii folosesc aceste locuri ca puncte de observație pentru comportamentul metanului și posibilele scurgeri naturale.
Totodată, unii oameni de știință consideră că monitorizarea acestor fenomene poate contribui la detectarea timpurie a activității tectonice sau a riscurilor de cutremure. De asemenea, ele oferă indicii privind zăcămintele de gaze naturale din subteran.
Fenomen rar, dar documentabil
Focurile care ard din pământ sunt rare, dar reale. Ele nu sunt magie și nici întâmplare, ci rezultatul unor procese naturale bine documentate. Acolo unde geologia favorizează acumularea și eliberarea gazelor, iar condițiile permit aprinderea, focul poate deveni o prezență permanentă la suprafață.
Astfel de fenomene sunt martori ai interacțiunii dintre scoarța terestră și atmosfera planetei. Prin studierea lor, se înțeleg mai bine comportamentele solului și dinamica resurselor din subteran.
